L-am descoperit pe Kafka în clasa a 11-a, când am avut de citit pentru ora de Literaturâ Universală Metamorfoza. De atunci am mai adăugat pe lista de lecturi Procesul, Castelul şi America. Despre cea din urmă este vorba în acest material.
Cartea prezintă povestea unui
tânăr de 16 ani care la indemnul părinţilor săi renunţă la Germania, ţara sa
natală, pentru a se stabili şi a încerca să-şi clădească un viitor în ţara tuturor
posibilităţilor. Nimic nu are însă loc aşa cum îşi imaginase el şi uşor-uşor, the American dream ia pentru băiat o
turnură mai degrabă coşmarescă, nu lipsită însă de umorul şi ironia fină de
care e caracterizată orice lucrare kafkiană. Deraierea plăcută pe care o are America de la cursul clasic al unei
acţiuni de roman constă în detaşarea cu care abordează Karl – personajul principal
– toate întâmplările prin care trece. Şantaj, privare de libertate – la toate
asistă pasiv, din scaunul spectatorului, lăsându-le celorlalţi oportunitatea de
a-l juca după bunul lor plac, fiind însă în fiecare moment complet conştient de
ceea ce i se întâmplă. Sunt unele momente în care autorul lasă senzaţia că
băiatul este mai mult un pretext, o poartă prin care ne este oferit accesul în
universul cărţii, o carte aproape cu aspect de reportaj. De aici şi pasivitatea
lui Karl, din încercarea ca toate deciziile lui să afecteze cât mai puţin
cursul evenimentelor.
Deşi nu a vizitat niciodată
Statele Unite, Kafka a realizat o radiografie destul de precisă şi de complexă a
realităţii din spatele visului american.
Astfel, deşi la prima vedere romanul constă într-un drum iniţiatic, dacă citim printre
rânduri vom descoperi mai multe straturi. Unul este cel politic, construit din
ironii şi amendări fine ale capitalismului. Un altul este aspectul uşor
suprarealist al spaţiilor în care se desfăsoară acţiunea: un motel vechi, un
hotel luxos în mijlocul pustietăţii – o scenografie fără de care romanul nu ar
fi avut, din punctul meu de vedere, acelaşi impact. Finalul nu există, America fiind o carte pe care scriitorul
a abadonat-o după aproximativ 3 ani şi revenind asupra ei doar episodic.
Mărturisesc că lipsa finalului m-a lăsat cu un gol, gol care contribuie însă la
sentimentul uşor straniu şi, aş îndrăzni să spun, fantasmagoric pe care îl lasă
în urmă povestea lui Karl.
Destul de previzibil, ambele
purtând acelaşi titlu, dar nu acesta a fost raţionamentul din spatele alegerii.
Pe de o parte, personajul romanului şi trupa au ca liant ţara natală - Germania.
Pe de altă parte, atât în lucrarea lui Kafka cât şi in versurile piesei întâlnim
aceeaşi ironie şi aceeaşi amendare a capitalismului american. La Rammstein,
ce-i drept, găsim o abordare mult mai vulgară, iar nivelul de fineţe şi de
subtilitate e mult mai redus, dar ţinta este aceeaşi. Între diplomaţia lui
Kafka şi obscenitatea celor de la Rammstein nu stă decât un singur lucru:
secolul XX.
Aţi ascultat piesa, dar n-aţi
citit cartea? Aţi citit cartea, dar n-aţi ascultat piesa? Le-aţi bifat pe
ambele? Either way, feel free to stop by in the comment section with a few
lines.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu